Schimbările economice din județul Gorj vin cu provocări, dar și cu nevoia de soluții pentru cei care își caută un loc de muncă stabil. În calitate de Organism Intermediar pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (PDDTJ), suntem alături de comunitate și susținem inițiativele care aduc angajatorii mai aproape de oameni.
Vă invităm să participați la evenimentul organizat de AJOFM Gorj – “Viitor pentru Gorj – Bursa locurilor de muncă în Tranziție Justă”, dedicat în special persoanelor disponibilizate de la Complexul Energetic Oltenia și de la MINPREST SERV S.A., dar și celorlalți șomeri din județ.
Unde și când?
Târgu Jiu: Campusul Studențesc Debarcader (UCB), parter.
Data: 29 aprilie 2026, ora 10:00.
Tranziția Justă înseamnă, înainte de toate, să ne asigurăm că resursele financiare europene se transformă în stabilitate pentru familiile din regiune.





